Orasenesc

Expresia din titlu s-a născut la masa de joc sau în jurul unei cutii de table, când un perdant pătimaş a cerut dublarea mizei şi încă un joc. E un „dublu sau nimic” românesc, un „Banco” de Dâmboviţa, o replică disperată pornită din convingerea că „nu se poate, măi, tura viitoare tre’ să-mi intre carte/zar.”
.
Text de Vlad Ioan Tausance.

Editorial publicat initial in revista Max numarul 6 / 2009.

Dar nu-ţi intră nimic, pentru că jocul ăsta, la fel ca următorul, la fel ca ultimele este pierdut din avans. Jocul de-a reprezentarea parlamentară este o farsă sinistră pentru simplu motiv că partidele politice nu mai reprezintă de mult pe nimeni. Ba da, îşi reprezintă propriile interese, agenda personală de grup, foamea insaţiabilă de influenţă sau capital, sau ambele. Dar asta ştiaţi deja.
Poate sunt singurul panicat, dar pentru mine situaţia de faţă este egală cu un eşec sistemic al democraţiei, aşa cum este ea tradusă şi pusă în practică de legile organice. Partidele nu ne mai sunt utile, nu le mai votăm ca să ne reprezinte în căutarea unui Maxim Bine General, aşa cum ar trebui. Le votăm, în rarele momente când o facem, ca să ne protejăm de ele, le delegăm putere ca să nu ne distrugă de tot, le plătim o taxă de protecţie în speranţa unui Minim Rău Posibil. Politica este în esenţă un compromis, dar nu la nivelul ăsta. Compromisurile trebuie făcute de aleşi, nu de către alegători. Toate clasele şi grupurile sociale, toate castele şi generaţiile au dreptul să-şi facă auzită vocea cu maximum de fidelitate prin gura unui reprezentant, chiar dacă reprezentantul nu agreea 100% opinia electoratului său. Mandatul obligă, nu absolvă de morală. Ăsta era jocul. Astea erau regulile.
Regulile astea sunt stipulate clar într-un contract social pe care se presupune că-l semnăm sau că l-am semnat toţi, politicieni şi cetăţeni. Renunţăm la anumite drepturi şi privilegii, delegăm monopolul violenţei şi dreptul de a ne judeca Statului. Ca să n-o ia rana, Statul este condus de reprezentanţii noştri, direcţi sau aleşi prin intermediari, de către Preşedinte, Parlament şi Guvern. Care în ultimii ani au încălcat grosolan contractul social, scârbindu-şi definitiv votanţii. Le convine de minune scârba noastră, profită de ea. În acest moment suntem conduşi în urma votului a cel mult 15% din populaţie. E cam puţin, nu? Pentru că nu număr printre votanţii autentici nici cei care îşi vând dreptul constituţional pe 50 de lei sau câteva pungi de făină, nici pe sindicaliştii disciplinaţi, nici masa abrutizată care îi votează „pe porcii cu mai puţină slănină pe ei”, vorba forumului, pentru a-şi vărsa mai apoi oful înjurături elaborate şi planuri de emigrare.
Sunt acţionar la România SRL şi vreau să-mi exercit drepturile contractuale, vreau o Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor, cu toată lumea prezentă la masa tratativelor. Vreau renegocierea contractului social, vreau clauze care să mă protejeze mai bine de abuzuri. Vreau ca Stânga să însemne ceva, ca Dreapta să-şi recâştige etica, ca ONG-urile să nu mai vâneze doar finanţări, vreau o presă independentă şi o nouă alianţă civică. Vreau ca partidele să semene şi cu mine, nu doar cu securiştii bătrni şi foştii gestionari de carmangerie. Vreau să uit de Ridzi şi EBA, de toţi trişorii care mă iau de prost, de parcă n-aş înţelege că nu ai cum să dai dublă după dublă sau să primeşti roială după roială.
În toamnă cei 15% la sută vor vota din nou, alături de restul necesar pentru a confirma, ce surpriză, calculele partidelor. Voi vota şi eu, un vot alb, un vot de protest. Nu voi pune ştampila pe nimeni, pentru că nu am pe cine şi nu mai vreau să încurajez teatrul ăsta grotesc de păpuşi. Acum 5 ani am văzut la vot rastameni rupţi şi clubberi veniţi direct de la after, ITişti şi artişti, toţi sperând că de data asta cineva îi va reprezenta. Nu a fost aşa. Nu ne-a ieşit. Sper să-i revăd pe toţi cei care au reuşit, mergând în premieră la vot, să schime planurile partidelor în favoarea unui candidat aparent bine-intenţionat, să-i văd predând buletinele neştampilate. La ce bun? Nu e patetic? Nu e! Legea îi obligă să anunţe public voturile albe. Aşa putem să vedem câţi suntem. E un punct bun pentru a porni schimbarea.